3

Ne-om aminti cândva târziu
de-aceasta întâmplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tâmpla fierbinte lânga tâmpla.

De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se deda Florarul.

Polenul cade peste noi,
în preajma galbene troiene
alcatuieste-n aur fin.
Pe umeri cade-ne si-n gene.

Ne cade-n gura când vorbim,
si-n ochi, când nu gasim cuvântul.
Si nu stim ce pareri de rau
ne tulbura, piezis, avântul.

Ne-om aminti cândva târziu
de-aceasta întâmplare simpla,
de-aceasta banca unde stam
tâmpla fierbinte lânga tâmpla.

Visând, întrezarim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
paduri ce ar putea sa fie
si niciodatã nu vor fi.

Lucian Blaga